Manifestarea puterii politice prin pedeapsa-supliciu

Zilele trecute vorbeam cu o prietena despre inchisori si despre pedepse. Ma gandeam in special la cazurile pedofililor care actioneaza sub un impuls fizic bolnav fara sa rationeze catusi de putin. Uneori, actiunile lor pot conduce catre moartea unor copii care au avut ghinionul sa se afle in preajma lor. Cu cat gravitatea faptei comisa este mai mare, cu atat inculpatul este privat mai mult de libertate. Vorbind la un nivel generalist, singura sa pedeapsa este aceea de a fi pus in imposibilitatea alegerii unui alt spatiu, avand obligativitatea de a sta in acel loc si de a respecta regulile impuse. Suferinta este mai mult una psihica, morala, de reducere a manifestarii propriei personalitati. Fizic, el nu simte nimic. Legile nu conduc catre aplicarea unei pedepse prin tortura sau moarte. Acum ceva timp, oamenii care aveau probleme cu legea simteau pe pielea lor duritatea sistemului.

Astazi cel care incalca legea este judecat in cadrul unui proces. El are dreptul sa pledeze nevinovat si sa aduca dovezi, marturii sau argumente care sa fondeze prezumtia de nevinovatie. Practic, sistemul legal ii ofera posibilitatea inculpatului de a alege statutul sau in cadrul procesului, precum si posibilitatea de a-si motiva actiunea. La final, cu ajutorul unui avocat bun, un acuzat poate sa fie declarat nevinovat chiar daca el a comis infractiunea pentru care a fost adus in proces. Cat se poate de simplu, nu? Ei bine, lucrurile nu stateau la fel de simplu si in perioada clasica, atunci cand cel care comitea o infractiune, sau era suspectat, aducea un prejudiciu celui care „facea lege”. O infractiune reprezenta un atac la adresa conducatorului, iar fapta sa necesita o pedeapsa pe masura, pentru ca a ultragiat demnitatea suveranului.

Ca modalitate de aflare a adevarului era utilizata tortura, supliciul-pedeapsa. Practic, procesul de astazi consta in epoca clasica in torutarea inculpatului pana in momentul in care acesta isi recunostea fapta. Fie era prea slab pentru a suporta chinurile si atunci recunostea o crima pe care poate nu a comis-o, fie suporta durerea si nu recunostea nimic. In oricare dintre aceste situatii, acuzatul era considerat vinovat inca de la inceput pentru ca nu aveai cum sa fii, fara motiv, obiectul unei suspiciuni.

Inculpatul era judecat prin tortura, iar la final pedeapsa ce avea sa o primeasca ar fi inceput tot prin tortura. Acesta nu avea dreptul de a cunoaste acuzatia adusa decat in momentul ispasirii pedepsei. Inculpatul nu avea dreptul sa cunoasca persoana care il acuzase, temeiurile acestuia si, cu atat mai putin, nu avea posibilitatea de a motiva o posibila nevinovatie.

Jaucourt defineste supliciul-pedeapsa ca fiind „pedeapsa corporala, dureroasa, mai mult sau mai putin atroce”.

Un supliciu-pedeapsa trebuia sa satisfaca doua criterii:

  • sa produca o anumita cantitate de suferinta, care sa poata fi evaluata, cunatificata;
  • sa nu reprezinte doar o simpla privare de la dreptul la viata, ci inceptulul si termenul-limita al unei gradari calculate de suferinte incepand cu decapitarea si pana la ruperea in bucati, trecand prin spanzurare, ardere pe rug si tragerea pe roata. Toate acestea aveau rolul de a prelungi agonia.

Michael Faucault spune ca moartea supliciu este arta de a mentine viata in suferinta, subdivizand-o intr-o multitudine de morti.

Pedeapsa-supliciu aplicata unui infractor se desfasura de regula in pietele sau centrele oraselor.Manifestarea puterii politice prin supliciu si tortura trebuia sa aiba un grad ridicat de vizibilitate. In ceremoniile supliciului personajul principal era poporul, a carui prezentare reala si nemijlocita conditiona buna desfasurare. Un supliciu care ar fi fost adus la cunostinta poporului, dar care s-ar fi desfasurat in secret, nu ar fi avut nici un sens. Exemplul era cautat nu doar pentru a-i face pe oameni constienti de faptul ca cea mai marunta infractiune era pasibila de pedeapsa, ci si pentru ca producea un efect de teroare prin spectacolul puterii ce se deslantuia asupra celui vinovat.

Supliciul corela tipul de lezare corporala, calitatea, intensitatea, durata suferintelor cu gravitatea faptei, persoana criminalului si rangul victimelor. Supliciul avea o functie juridico-politica. Era un ceremonial de reconstituire a suveranitatii ranite pentru o clipa. Supliciul nu urmarea sa refaca un echilibru, cat faca posibila manifestarea, pana la limita extrema, asimetriei dintre supusul care a indraznit sa incalce legea si suveranul atotputernic care isi arata forta.

Exemplu de supliciu:

„La 2 martie 1757, Damiens a fost condamnat sa isi recunoasca public greseala in fata intrarii principale a Bisericii din Paris, unde trebuia sa fie dus si purtat intr-un carucior cu capul descoperit, imbracat numai in camasa, purtand o torta de ceara aprinsa in greutate de doua livre. Apoi, in amintitul carucioar in Place de Greve-, pe un esafod ce va fi inaltat in acel loc, urma sa ii fie smulsa, cu un cleste inrosit in foc, carnea de pe piept, brate, coapse si pulpele gambelor, mana dreapta, aratand tuturor cutitul cu care a comis paricidul, trebuind sa-i fie arsa in foc de pucioasa, iar in locurile de unde i se va fi smuls carnea urmand sa se arunce cu plumb topit, ulei incins, smoala de rasina arzand, ceara si sulf amestecate. Dupa care corpul trebuia sa-i fie tras si dezmembrat de patru cai, iar membrele sa-i fie arse in intregime, preschimbate in cenusa, iar cenusa risipita in vant.”

Daca nu te-am ingrozit si vrei sa citesti mai multe despre pedeapsa-supliciu si despre cum functiona inchisoare pentru cei care incalcau legea in perioada clasica, iti recomand sa citesti cartea lui Michael Focault : A supraveghea si a pedepsi.

Anunțuri