Fii Demn!

Sunt momente in care stau si ma intreb unde a disparut demnitatea. Astazi am primit o carte scrisa de Dan Puric si atunci cand am citit titlul m-am intrebat daca oamenii mai dau importanta acestui aspect. Ce inseamna astazi „sa fii demn”? Inseamna sa fim demni de propria persoana, de propriile fapte, de maretia personalitatii noastre, de lucrurile extraordinare pe care le facem. Cand tot ceea ce conteaza acum se rezuma la propria valoare, cea pe care noi ne-o oferim,  ma intreb totusi la ce se refera aceasta demnitate.

Stiu cu singuranta ca demnitatea nu ti-o castigi calcand lumea in picioare pentru a ajunge pe o treapta a recunoasterii sociale. In viata conteaza sa fii om, sa fii acea persoana pentru care conteaza ce se intampla in jur si pentru care valoarea se masoara in faptele bune pe care le-ai realizat, in numarul de prieteni pe care ii ai, in gandurile bune si nu in bani si lucruri materiale. Oricat de multe lucruri ar avea cineva, atunci cand va muri, o va face fara toate obiectele despre care credea ca ii sunt suficiente si care ii confereau un anumit statut. Insa lucrurile materiale nu te ajuta sa iti cumperi demnitatea, nu te ajuta sa fii un om valoros, nu te ajuta decat sa iti hranesti propriul orgoliu si sa te lauzi cu asta.

Eu cred cu tarie ca demnitatea se naste odata cu valoarea pe care o produci. Demnitate si valoare, acestea sunt singurele lucruri care conteaza si care definesc o persoana ca fiind ceva, ceva mai mult decat toti ceilalti care condamna judecand dupa aparente. Si atunci cand tot ceea ce faci se rezuma in a critica tot ce te inconjoara, cum te definesti? Ce esti in momentul in care treci peste tot si toate ca sa iti indeplinesti obiectivul? Daca spui ca nu iti pasa si ca pentru tine nu conteaza absolut deloc, eu te asigur ca gresesti. Nu noi suntem cei care ne definim, ci actiunile noastre ne definesc ca si persoane. De regula, suntem recunoscuti si validati de persoanele din jurul noastru. Macar din acest motiv, ar fi bine sa nu arunci cu noroi in toti cei care te inconjoara. La final parerea lor va fi cea care va oferi o eticheta.

Uneori, cred ca ar fi mai usor sa ne uitam cu alti ochi la lucrurile care se petrec si sa incercam sa aducem o solutionare. Nu e greu sa oferi o mana atunci cand cineva cade, nu e greu sa ajuti un batran caruia i s-a facut rau. Nu este deloc greu sa oferi un sfat in loc sa critici. Poate in felul acesta lucrurile ar merge intr-o alta directie decat in cea in care ne indreptam acum. O directie in care valoarea nu este atat de interesanta precum beneficiile imediate.

Intr-un astfel de moment nu pot sa iti spun decat sa fii demn!

Vrei sa faci un cadou unui copil orfan de ziua lui?

Orice copil isi doreste de ziua lui, mai mult decat oricand, sa primeasca un dar din partea parintilor. Copiii orfani, insa, nu mai au parinti. Aproape zadarnic viseaza la un trening, un penar, sau chiar la o bicicleta sau un telefon mobil.

Nu inseamna ca daca esti orfan, nu mai ai dorinte indraznete. A-ti dori e ceva ce nu poti alege… pur si simplu dorinta se naste acolo, in interiorul tau…. si apoi se manifesta, fie ca acel copil are sanse sau nu sa obtina acel dar. Oare cate dorinte neimplinite si deznadejdi au strans acesti copii, an de an, sperand ca de aceasta data va fi altfel? Nu facem decat sa ne deprimam daca ne gandim la asta, asa ca mai bine sa ne gandim la bucuria de anul acesta, cand in sfarsit vor primi ce isi doresc. Depinde de noi sa schimbam lucrurile. Orice persoana care doreste sa faca un gest nobil poate alege un copil caruia sa ii daruiasca ceea ce acesta isi doreste si a scris pe biletelul scanat. Biletele scanate se afla atat pe site-ul Ajutor REAL, cat si pe cele ale partanerilor nostri in acest proiect: Ceainaria Serendipity si Gift Advisor. Mai mult decat atat, la ceainarie puteti vedea biletelele originale scrise de copii. Si, pe masura ce copiii isi primesc darurile, revenim cu fotografii.

Daca vrei sa te implici in acest proiect, ai consultat biletelele postate online sau pe panoul de la ceainarie si vrei sa oferi un cadou, avem doua variante din care poti alege: il cumperi tu sau ne anunti pe noi si cineva din Echipa Ajutor REAL va merge la cumparaturi. Apoi, mergem impreuna sa ii oferim copilului darul mult asteptat sau iti trimitem poze, ca sa vezi cum se bucura!

Orice alte daruri, oferite de alte persoane, cum ar fi o cutie cu bomboane sau alte dulciuri, un mic tort, lumanarele pentru petrecere sau sampanie fara alcool, pentru copii, sunt binevenite. Astfel, isi poate chiar si serba ziua! O zi pe care nu o va uita niciodata!

Sa nu uitam ca fiecare dintre noi isi doreste, de ziua lui, sa primeasca in dar ceea ce asteapta si nu ceea ce se “nimereste”. E greu sa alegi un cadou potrivit chiar si pentru cei dragi, desi ii cunosti destul de bine. Chiar si tu, de cate ori nu ai primit de ziua ta aceeasi carte, acelasi film sau un obiect de decor care nu numai ca nu te incanta, dar nu-ti place deloc? Si trebuie sa zambesti cand il primesti, sa pretinzi ca te bucuri si sa arati ca apreciezi acea alegere. Cand ar fi atat de placut sa primesti exact ce vrei! De aceea, acesti copii ne-au scris dorintele lor adevarate. Si noi le putem face o bucurie uriasa!

Acesta este un proiect al ONG-ului Ajutor REAL, realizat in parteneriat cu Ceainaria Serendipity si Gift Advisor.

Voluntari implicati: Andreea Paun (coordonator proiect), Oana Dima, Madalina Cremeneanu, Catalina Furtuna, Oxana Moravec, Beatrice Gajman;

Biletelele le gasesti aici.

Sursa: Ajutor Real